Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde are într-una din clădirile școlii,ca baza materială și didactică, un Muzeu de Vânătoare. Bazele acestuia s-au pus începând cu anul 1919, când școala a început să fie foarte bine dotată cu material didactic necesar predării zoologiei și disciplinelor de specialitate. Un rol esențial în crearea acestui muzeu l-a avut profesorul inginer Aurel Țeicu care, pe parcursul a 10 ani de muncă, a confecționat materiale sau le-a obținut din donații și achiziții, cu ajutorul forurilor competente și al elevilor școlii din acei ani.
 
   Muzeul cuprinde colecții de: 
- mamifere și păsări naturalizate, printre care și unele specii rare
- trofee de vânătoare
- urme de vânat sub forma unor mulaje de ghips
- instalații de vânătoare în miniatură
- ouă de diferite păsări
- cranii de mamifere și păsări
- piei și blănuri
Frecvent, elevii liceului nostru vizitează aceste exponate ale muzeului în cadrul orelor de specialitate. Elevi de la alte instituții de învățământ pot vizita, de asemenea, programat, micul nostru muzeu, încărcat de  informații și trecut.