Şi în anul şcolar 2020-2021, în ciuda perioadei ciudate prin care trecem cu toţii, inclusiv învăţământul românesc, proiectul R.O.S.E. – Şcoala, o poartă spre succes a continuat la Liceul Tehnologic de Silvicultură şi Agricultură „Casa Verde”.
În cadrul acestui proiect, un număr mare de elevi beneficiază de pregătire suplimentară la disciplinele de bacalaureat. În prima parte a anului şcolar, când funcţionam în scenariul hibrid, orele s-au desfăşurat la şcoală, iar de la finalul lui octombrie, acestea s-au mutat în online. În ambele variante, atât profesorii, cât şi elevii au participat cu entuziasm.
Am discutat cu câteva cadre didactice din şcoala noastră implicate în proiectul R.O.S.E., precum şi cu unii elevi despre opinia lor referitor la importanţa acestor ore extra, care se desfăşoară după program.
 

Doamna profesor de limba română, Alina Uleu ne vorbeşte despre activităţile R.O.S.E. din ultimele luni:

 
„În perioada în care elevii unității noastre școlare au fost izolați la domiciliu din caua pandemiei care a dus la închiderea porților șolii, activitățile specifice proiectului european ROSE au continuat, și cred eu, își demonstrează eficiența.
Atenția în derularea acestora a fost centrată atât pe recuperarea unor noțiuni carente din deprinderile de lucru ale elevilor, cât și pe îmbunătățirea performanțelor de utilizare a limbii române în exprimarea orală și scrisă.
Elevii s-au dovedit, în mare parte, receptivi în a se implica în aceste activități, materialele propuse spre rezolvare fiind soluționate corepunzător de către aceștia.
Utilitatea acestor activități se va dovedi prin participarea elevilor la examenul național de bacalaureat, la care eu am speranța că se vor obține rezultate satisfăcătoare.
Interesul este centrat așadar majoritar pe abordarea subiectelor de tip bacalaureat, ceea ce impune o anumită strategie de desfășurare a orelor, de multe ori generând o reacție de suprasaturație elevilor. Însă acest interes trebuie urmărit cu tenacitate pentru ca elevii să aibă oportunitatea de a accede la învățământ terțiar sau de a găsi locuri de muncă satisfăcătoare pe piața muncii.
În plus, s-a pus accent pe crearea unor dezbateri privind efectele învățării la domiciliu, încercându-se a se găsi utile în soluționarea unor situații punctuale, caracterizate prin dificultatea de a participa/a se implica în activități.”
 

Doamna profesor de biologie, Lăcrămioara Baron ne-a povestit:

 
„În cadrul proiectului ROSE, la biologie, se desfășoară activități de aprofundare a conținuturilor din programa școlară pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Aceste activități sunt organizate pe ani de studiu – clasa a XI-a și clasa a XII-a, două ședințe a câte două ore pe săptămână, cei din anii terminali având posibilitatea să participe și la ședințele celor de clasa a XI-a, dacă doresc.
Consider că este benefică această participare pentru că elevii de clasa a XI-a conștientizează mai repede importanța pregătirii examenului în compania colegilor mai mari și dau dovadă de seriozitate și implicare.
În cadrul fiecărei ședințe de pregătire, activitatea este axată pe rezolvarea variantelor de bacalaureat dar și pe recapitularea/aprofundarea/învățarea conținuturilor teoretice din partea a doua a liceului. Elevii învață să rezolve fiecare cerință dintr-o variantă de bacalaureat astfel încât să obțină punctaj maxim, conform baremului. Rezolvarea cerințelor este extinsă și nu limitată strict la subiect, obișnuindu-se să flexibilizeze informația, să o ruleze sau s-o adapteze. Cu minim de informații pot obține punctaj maxim, dacă sunt atenți la detalii.
Rolul programului de pregătire este foarte important, din punctul meu de vedere, și îmi doresc ca elevii să participe în număr cât mai mare. Atmosfera de lucru este destinsă, prietenoasă și îmi oferă posibilitatea să-i cunosc mai bine pe elevi, să le aflu dorințele, aspirațiile, lucru mai greu de realizat doar într-o oră de studiu pe săptămână, cât are alocat această disciplină.
Îi invit, așadar, și pe cei care n-au îndrăznit până acum, din varii motive, să participe la orele de pregătire asigurându-i că nu vor avea de pierdut ci doar de câștigat.”
 

Estera Neda din clasa a IX-a B vă transmite:

 
“Știu, nu sună bine sa îți rupi din timp, după ore (care poate au fost neplăcute sau grele) și să faci o oră de mate și română în plus pe săptămână. Știu foarte bine că ai vrea să te lungești pe canapea și să vezi un film bun ( Marvel sper!). Poate ești a IX-a și mai ai mult până la BAC. Adică de ce să pui de acum osul la treabă când mai ai atâta timp înainte?!
Așa eram și eu mereu. Ei bine, scuze că îți dau vestea asta, dar timpul se scurge la fel de repede cum se scurge apa printre degete. Azi ești în primul an de liceu, ieși la un suc și asculți muzică până în zorii zilei, trimiți mesaje până te dor degetele. Dar imediat de trezești că ești în ultimul an și puf! Monstrul numit BAC îți iese in cale, mare și amenințător, gata să te doboare.
Eu zic că merită să folosești două ore pe săptămână să faci meditații în programul Rose. In primul rând e gratis, deci nu trebuie să te gândești că irosești bani pe care îți puteai procura cafea. Iar astfel vezi un altfel de stil de predare, înveți lucruri noi. Nu există doi profesori să predea în același mod. Poate de la celălalt auzi/ înveți ceva ce profesorului de la oră i-a scăpat fără să vrea. Și gândește-te că azi îți petreci ora liberă făcând mate dar peste ani de zile vei avea o profesie. Și ar fi bine sa înveți in acești ani, că dacă ai trecut de Evaluarea Națională ar fi trist - foarte trist - sa nu sari și peste hopul acesta. Fiecare vrea o slujbă de care sa fie mândru, așa cum se laudă X că e avocat. Ei bine, nu a ajuns avocat peste noapte. A tocit și a învățat de i-au ieșit pe urechi informațiile.
Un singur hop mai e, apoi mergi pe o linie dreapta cu facultatea iar în final, viața ta începe atunci. Și ar fi bine sa poți peste ani sa te lauzi copiilor tăi că ai învățat și ai ajuns unde ești, deși ai vrut să renunți, să plângi și să faci o criza de nervi. E greu acum, dar mereu mai bine sa fie la început greu și spre final sa fie ușor, relaxant. Crede-mă ce spun! »
 

Şi eleva Maria Roşu din clasa a XI-a A ne-a scris:

 
„Orele de ROSE au importanţa de a ajuta la Bac. Ele te învaţă cum să înveţi şi să fii atent. Pentu mine orele de la ROSE sunt foarte importante deoarece mă pregătesc pentru Bac la limba română, matematică şi biologie. Sunt un fel de meditaţii gratuite.”
Eleva Grigore Ioana din clasa a XI-a B spune şi ea: „Orele ROSE pe care le facem la şcoală sunt foarte importante deoarece ne ajută foarte mult. Sunt ore pe care le facem după masa, iar cei care intră au un avantaj pentru Bac. Eu le mulţumesc domnilor profesori că mă ajută să învăţ.”